Din 1979, o parte din Parcul National a fost desemnată rezervație a biosferei de către UNESCO. 14215 ha din zona centrală a parcului național sunt certificate ca așa-numita "PAN Parks Wilderness Area" și fac parte din rețeaua de arii europene Wildlife Refuge.
Geografia
Cea mai mare altitudine este de 2509 de metri cu Peleaga. Cel mai jos punct de 794 m în parc este situat în apropiere de refugiul Gura Zlata. Parcul Național Retezat este foarte important pentru conservarea biodiversității florei alpine din Europa, în special în pădurile de munte.Avand mai mult de 60 de varfuri de peste 2300 de metri si peste 100 de lacuri glaciare adânci si cristaline , Muntii Retezat sunt unii dintre cei mai frumosi din Carpați. Masivul Retezat detine aproape 40 la suta dintre lacurile glaciare de pe teritoriul Romaniei.
Lacurile, alimentate de zapada topita a crestelor, ofera privelisti de vis. În prezent, parcul are 380.47 km2 si adaposteste una din cele mai bătrîne paduri rămase intacte din Europa și cea mai mare suprafață de pădure naturală de amestec de pe continent.
Vegetatia
Mai mult de o treime din flora României pot fi găsite în Muntii Retezat. Pajiștile formează baza pentru o bogată floră alpina. Regiunile montane sunt acoperite cu diferite tipuri de păduri, în special fag, molid și brad, cu mesteacan ca plante pioniere.În înălțimile supalpine se întâlnesc adesea pini. Limita copacilor este de aproximativ 1900 de metri, din cauza climatului aspru. Acestia asigura hrană pentru multe specii de pasari. Unele zone sunt acoperite cu rododendroni, dar, de asemenea, arinul verde se afla aici.
Mai jos pe culmile înalte predomină pur și simplu astragal și pietre. Protecția bogatei flore alpine a fost motivul principal de a crea un parc national in Munții Retezat.
Fauna
Parcul National Retezat adaposteste 55 de specii de mamifere (dintre care 22 sunt ocrotite de lege). Este casa speciilor de prădători mari din Europa, ursul brun, lupul și râsul, dar, de asemenea, pentru cei mai mici, cum ar fi vulpea roșie sau pisica sălbatică.Aici vei întâlni pe cerb, căprior și mistreț. La altitudini mai mari traiesc, capre negre și marmote alpine. În râurile din parc traiesc vidra, păstrăv fântânel și altele sunt la ele acasa. Pădurile de molid sunt locuite de cocoșul de munte.
Dintre păsările de pradă, acvila de munte este rara, dar de asemenea aici se mai afla acvila țipătoare, bufnița vultur, vulturi Griffon și vulturi negri sunt reprezentatativi. Dintre cele 120 de specii de păsări diferite amintim: pitigoi, mierla, etc. Prin urmare, Parcul Național a fost declarată sanctuar al pasarilor sau sit Natura 2000. Reptilele sunt reprezentate de vipera și amfibienii de tritonul alpin.
Accesul in parc
Anual, aproape 18.000 de turişti vizitează Parcul Naţional Retezat. Accesul se face în baza unui bilet de intrare care costă 10 lei de persoană şi este valabil timp de o săptămâni, indiferent de numărul de intrări.Biletele pot fi achiziţionare de la Centru de vizitare Nucşoara, Gura Apei, Cârnic, Cabana Pietrele, dar şi la alte intrări marcate în parc. Accesul in Parcul National Retezat este accesibil din doua directii: Depresiunea Hategului si Valea Jiului.
In Depresiunea Hategului se poate ajunge dinspre Deva, pe DN66 sau dinspre Caransebes, pe DN68. In Valea Jiului se ajunge dinspre Deva, pe DN66, sau dinspre Tg.Jiu, tot pe DN66. Din Hateg si Petrosani exista cele mai multe cai de acces in masiv.
Relieful
Parcul Naţional Piatra Craiului reprezintă o zonă cu vârfuri abrupte (Vârful Ţimbalul Mare - 2.177 m, Vârful dintre Ţimbale - 2.170 m) din roci metamorfice, stâncării calcaroase de vârstă jurasică, grohotişuri, goluri alpine, cheiuri (Cheile Dâmbovicioarei, Cheile Zărneştiului, Cheile Vlăduşca), peşteri, cursuri de apă sau zone carstice (La Zaplaz, Prăpastiile Zărneştiului, Cerdacul Stanciului, Padina lui Calinet, Fântâna Domnilor, Fântâna lui Botorog, ) rezultate în urma eroziunii sau coroziunii rocilor; pajişti montane, fâneţe, păşuni şi zone împădurite.
Clima
Prin poziţia geografică, Parcul Naţional Piatra Craiului, se încadreaza zonal în clima temperata, iar regional la tranziţia dintre climatul temperat de tranziţie şi cel excesiv continental. Zona se încadrează în sectorul cu climă alpină, ţinutul munţilor înalţi. Repartiţia temperaturii anuale a aerului scade in funcţie de creşterea altitudinii: Rucăr (>7ºC), Zărneşti (5-7ºC), Podu Damboviţei (5-7ºC), Fundata (4-5ºC), Curmatura (4-5ºC), Piatra Mica (2-4ºC), Vf. Piscul Baciului (0-2ºC).Precipitaţiile cresc odată cu altitudinea, variind de la 900-1000 mm în zonele joase la aproape 1300 mm, în părţile mai înalte ale teritoriului.
Vegetaţia
Pe teritoriul parcului au fost identificate un numar total de 1170 de specii si subspecii de plante.Acestea sunt distribuite etajat, în concordanţă cu structura geologică, caracteristicile solului şi climei, structurii geomorfologice sau altitudinii. Dintre arbori şi arbuşti, aici putem întâlni următoarele specii de conifere: brad (Abies alba), molid (Picea Abies), pin (Pinus), larice (Larix decidua), tisă (Taxus baccata), zâmbru (Pinus cembra), zadă (Larix). Un etaj mai jos sunt prezente specii de foioase cu arboret de: stejar (Quercus robur), gorun (Quercus petraea), fag (Fagus sylvatica), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer pseudoplatanus), arţar (Acer platanoides), tei (Tilia cordata), frasin (Fraxinus excelsior), castan sălbatic (Aesculus hippocastanum), ulm (Ulmus glabra), jugastru (Acer campestre), mesteacăn (Betula pendula), plop tremurător (Populus tremula), arin de munte (Alnus viridis), arin negru (Alnus glutinosa), salcie căprească (Salix caprea), salcie albă (Salix alba). Dintre ierburi şi flori, cele mai reprezentative sunt: garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), papucul doamnei (Cypripedium calceolus), gladiola salbatică (Gladiolus imbricatus), sângele voinicului (Nigrittela rubra), floarea-reginei (Leontopodium alpinum Cass.), bujorul de munte (Rhododendron), macul galben (Papaver alpinum), iedera albă (Daphne blagayana).
Fauna
Fauna parcului este una diversificată şi reprezentată de mai multe specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni şi peşti, unele protejate prin lege şi aflate pe lista roşie a IUCN. Din cele aproximativ 100 specii de mamifere din fauna întregii ţări, peste 40% trăiesc şi în Masivul Piatra Cariului. Specii de mamifere: urs carpatin (Ursus arctos), cerb (Cervus elaphus), căprioară (Capreolus capreolus), capră neagră (Rupicapra rupicapra), lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), jder de copac (Martes martes), vulpe (Vulpes vulpes), mistreţ (Sus scrofa), veveriţă (Sciurus carolinensis).
.jpg "Parcul Naţional Munţii Măcinului")
Parcul Naţional Munţii Măcinului este un parc naţional situat în sud-estul României.Cuprinde Munţii Măcinului care se ridică până la 467 m în vârful Ţuţuiatu. Munţii Măcinului au o deosebită importanţă, fiind cei mai vechi munţi din România. Pe
teritoriul parcului există una din cele mai vechi, interesante şi
cunoscute rezervaţii din ţara noastră – Rezervaţia Naturală Valea Fagilor. Aceasta se remarcă prin prezenţa unică şi viguroasă a fagului tauric ce prezintă caractere intermediare între fagul autohton şi fagul oriental şi a florei de subarboret, unică în Dobrogea şi asemănătoare făgetelor din Crimeea. Vom întâlni aici peisaje unice de stepă la baza versanţilor, urmate de păduri cu gorun, mojdrean şi cărpiniţă, stejar pufos ajungându-se la tufişuri pe culmi şi stâncării, apoi pajişti de stepă cu aspect de gol alpin.
Geologia
Parcul Naţional Munţii Măcinului ocupă zona centrală cea mai înaltă a Munţilor Măcin, cea mai veche formaţiune geologică din ţară, rest al cutărilor hercinice. Sub raport ecologic, Dobrogea de Nord constituie capătul vestic al unei catene ce se extinde spre est până în Asia Centrală, catena cu deformări în ciclurile orogenetice assyntic, caledonian, hercinic şi alpin timpuriu.Altitudinea urcă de la 7 m în zona de luncă până la 467 m în Vârful Ţuţuiatu. Din punct de vedere geomorfologic, în cadrul parcului se individualizează Culmea Pricopanului, cu relief de tip alpin, reprezentat prin creste stâncoase ascuţite, ce ating altitudinea de 370 m în Vârful Suluc. Procesele de dezagregare a rocilor sunt active, existând numeroşi martori de eroziune, cu aspect ruiniform, care imprimă în peisaj o mare varietate de forme. În celelalte zone ale parcului vârfurile sunt în general mai puţin proeminente, însă versanţii sunt adesea stâncoşi şi abrupţi, local fiind acoperiţi de grohotişuri, îndeosebi pe rama vestică a Culmii Măcinului. Rocile semnificative sunt: granite gnaisice în S şi E, calcare cristaline în SE, roci metamorfice şi eruptive în N, depozite leossoide pe platouri şi altitudini mici. Prezente sunt formaţiunile de Carapelit compuse din conglomerate, gresii, şisturi detritice.
Vegetaţia
Munţii Măcinului se află sub influenţa condiţiilor climatice
cu pronunţat continentalism şi a unui relief cu o morfologie variată.
Vegetaţia şi fauna sunt specifice zonei de stepă, silvostepă şi a
pădurilor de foioase. Vegetaţia de stepă şi silvostepă propriu-zisă e dominată de specii ierboase de talie mică şi mijlocie. Aici se află peste
1.770 specii de plante reprezentând aproximativ 50% din Flora României
ce vegetează pe 1% din suprafaţa ţării, din care 72 specii de plante
sunt protejate ca specii rare sau vulnerabile şi 27 specii sunt endemice
pentru regiune. Munţii
Măcinului reprezintă limita nordică a zonei submediteraneene a
Peninsulei Balcanice şi constituie o unitate distinctă a provinciei
floristice macedo-tracice. Importanţa biogeografică a Munţilor Măcin
este conferită şi de interferenţa în această arie protejată a limitelor
de vegetaţie ale unor specii originare din diferite areale geografice.
În această zonă se înregistrează limita sudică a speciilor
central-europene şi caucaziene (Scutellaria orientalis, Stipa ucrainica
etc.), limita nordică a speciilor mediteraneene, balcanice şi pontice
(Silene compacta) şi limita vestică a speciei euroasiatice Potentilla
bifurca, specii rare şi ameninţate cu dispariţia. De asemenea Munţii
Măcinului reprezintă unicul teritoriu din lume unde se găsesc şi este
protejată asociaţia vegetală Gymnospermio altaicae - Celtetum glabratae,
cu specia Celtis glabrata, ameninţată cu dispariţia, una din speciile
cele mai rare de arbori din România.
Fauna
Importanţa deosebită pentru ştiinţă şi pentru biodiversitatea Munţilor Măcin o reprezintă speciile rare şi pe cale de dispariţie din care enumerăm: broasca ţestoasă (Testudo graeca ibera) - monument al naturii, balaurul dobrogean (Elaphe quatorlineata) cel mai mare şi mai rar şarpe din ţară, dihorul de stepă (Mustella eversmani), vipera cu corn (Vipera ammodytes montadoni), vulturul pleşuv brun (Aegypus monachus), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), dumbrăveanca (Coracias garrulus). Dintre speciile de mamifere se pot enumera: cerbul carpatin (Cervus elaphus), prezent în Dobrogea numai în Munţii Măcinului, căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europaeus), vulpea (Vulpes vulpes), pisica sălbatică (Felis silvestris), râs (Lynx lynx) - semnalat în zona Hamcearca şi prezenţă incertă în areal, dihorul pătat (Vormela peregusna), jderul de piatră (Martes foina), etc. În ultimii ani a apărut şi s-a înmulţit exploziv şacalul (Canis aureus), principalul prădător al mamiferelor din parc. Păsări au un număr forate mare de specii: ghionoaiele, ciocănitoarele, ciuful de pădure, piţigoii, silviile, cinteza, florintele, sticletele, câneparul, sturzul cântător, uliul păsărar, şoarecele comun, porumbelul de scorbură, coţofana, gaiţa, prepeliţa, potârnichea.
