Parcul Naţional Munţii Măcinului

Nikos Karras | 13:04 | 0 comments

Parcul Naţional Munţii MăcinuluiParcul Naţional Munţii Măcinului este un parc naţional situat în sud-estul României.Cuprinde Munţii Măcinului care se ridică până la 467 m în vârful Ţuţuiatu. Munţii Măcinului au o deosebită importanţă, fiind cei mai vechi munţi din România. Pe teritoriul parcului există una din cele mai vechi, interesante şi cunoscute
rezervaţii din ţara noastră – Rezervaţia Naturală Valea Fagilor. Aceasta se remarcă prin prezenţa unică şi viguroasă a fagului tauric ce prezintă caractere intermediare între fagul autohton şi fagul oriental şi a florei de subarboret, unică în Dobrogea şi asemănătoare făgetelor din Crimeea. Vom întâlni aici peisaje unice de stepă la baza versanţilor, urmate de păduri cu gorun, mojdrean şi cărpiniţă, stejar pufos ajungându-se la tufişuri pe culmi şi stâncării, apoi pajişti de stepă cu aspect de gol alpin. 

 Geologia
Parcul Naţional Munţii Măcinului ocupă zona centrală cea mai înaltă a Munţilor Măcin, cea mai veche formaţiune geologică din ţară, rest al cutărilor hercinice. Sub raport ecologic, Dobrogea de Nord constituie capătul vestic al unei catene ce se extinde spre est până în Asia Centrală, catena cu deformări în ciclurile orogenetice assyntic, caledonian, hercinic şi alpin timpuriu.Altitudinea urcă de la 7 m în zona de luncă până la 467 m în Vârful Ţuţuiatu. Din punct de vedere geomorfologic, în cadrul parcului se individualizează Culmea Pricopanului, cu relief de tip alpin, reprezentat prin creste stâncoase ascuţite, ce ating altitudinea de 370 m în Vârful Suluc. Procesele de dezagregare a rocilor sunt active, existând numeroşi martori de eroziune, cu aspect ruiniform, care imprimă în peisaj o mare varietate de forme. În celelalte zone ale parcului vârfurile sunt în general mai puţin proeminente, însă versanţii sunt adesea stâncoşi şi abrupţi, local fiind acoperiţi de grohotişuri, îndeosebi pe rama vestică a Culmii Măcinului. Rocile semnificative sunt: granite gnaisice în S şi E, calcare cristaline în SE, roci metamorfice şi eruptive în N, depozite leossoide pe platouri şi altitudini mici. Prezente sunt formaţiunile de Carapelit compuse din conglomerate, gresii, şisturi detritice. 


Vegetaţia
Munţii Măcinului se află sub influenţa condiţiilor climatice cu pronunţat continentalism şi a unui relief cu o morfologie variată. Vegetaţia şi fauna sunt specifice zonei de stepă, silvostepă şi a pădurilor de foioase. Vegetaţia de stepă şi silvostepă propriu-zisă e dominată de specii ierboase de talie mică şi mijlocie. Aici se află peste 1.770 specii de plante reprezentând aproximativ 50% din Flora României ce vegetează pe 1% din suprafaţa ţării, din care 72 specii de plante sunt protejate ca specii rare sau vulnerabile şi 27 specii sunt endemice pentru regiune. Munţii Măcinului reprezintă limita nordică a zonei submediteraneene a Peninsulei Balcanice şi constituie o unitate distinctă a provinciei floristice macedo-tracice. Importanţa biogeografică a Munţilor Măcin este conferită şi de interferenţa în această arie protejată a limitelor de vegetaţie ale unor specii ori­ginare din diferite areale geografice. În această zonă se înregistrează limita sudică a speciilor central­-europene şi caucaziene (Scutellaria orientalis, Stipa ucrainica etc.), limita nordică a speciilor mediteraneene, balcanice şi pontice (Silene compacta) şi limita vestică a speciei euroasiatice Potentilla bifurca, specii rare şi ameninţate cu dispariţia. De asemenea Munţii Măcinului reprezintă unicul teritoriu din lume unde se găsesc şi este protejată asociaţia vegetală Gymnospermio altaicae - Celtetum glabratae, cu specia Celtis glabrata, ameninţată cu dispariţia, una din speciile cele mai rare de arbori din România.


Fauna
Importanţa deosebită pentru ştiinţă şi pentru biodiversitatea Munţilor Măcin o reprezintă speciile rare şi pe cale de dispariţie din care enumerăm: broasca ţestoasă (Testudo graeca ibera) - monument al naturii, balaurul dobro­gean (Elaphe quatorlineata) cel mai mare şi mai rar şarpe din ţară, dihorul de stepă (Mustella eversmani), vipera cu corn (Vipera ammodytes montadoni), vul­turul pleşuv brun (Aegypus monachus), ciocănitoarea neagră (Dryocopus martius), dumbrăveanca (Coracias garrulus). Dintre speciile de mamifere se pot enumera: cerbul carpatin (Cervus elaphus), prezent în Dobrogea numai în Munţii Măcinului, căpriorul (Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), iepurele (Lepus europaeus), vulpea (Vulpes vulpes), pisica sălbatică (Felis silvestris), râs (Lynx lynx) - semnalat în zona Hamcearca şi prezenţă incertă în areal, dihorul pătat (Vormela peregusna), jderul de piatră (Martes foina), etc. În ultimii ani a apărut şi s-a înmulţit exploziv şacalul (Canis aureus), principalul prădător al mamiferelor din parc. Păsări au un număr forate mare de specii: ghionoaiele, ciocănitoarele, ciuful de pădure, piţigoii, silviile, cinteza, florintele, sticletele, câneparul, sturzul cântător, uliul păsărar, şoarecele comun, porumbelul de scorbură, coţofana, gaiţa, prepeliţa, potârnichea.

Category: ,

0 comments